Neînțelegerile cu CEILALȚI
nu te lasă să dormi?
Îți amintești ce ai simțit când ai fost într-o conversație conflictuală cu cineva?
Te-ai enervat? Ai simțit că îți pierzi controlul? Ți-ai pierdut răbdarea sau încrederea?
Ai simțit că celălalt își pierde încrederea în tine? Sau poate te-ai închis în tine și nu ai mai vrut să continui conversația?
La fel ca tine, am trecut prin situații în care m-am simțit neînțeles, chiar respins sau exclus.
Dintotdeauna m-a preocupat să îmi dau seama ce pot face pentru a avea relații sănătoase la muncă, dar și în viața personală. Mi-am dorit să mă pot face înțeles de către cei din jur și să pot gestiona animozitățile care, orice s-ar spune, aduc disconfort, stres și ne afectează negativ starea de bine.
Iată care cred că este problema fundamentală:
(e posibil să) NU TE CUNOȘTI ȘI NU TE ÎNȚELEGI!
Și asta te împiedică deseori să obții ceea ce îți dorești: rezultate excelente, armonie și o viață mai bună.
Nu este un secret că oamenii preferă să interacționeze cu cei care li se aseamănă.
Imaginează-ți că noi toți am fi la fel. Ne comportăm la fel, acționăm și luăm decizii la fel.
Oare aceasta este cu adevărat armonie? Cum ar fi să existe 7,5 miliarde de oameni exact ca tine?
Care să fie de acord întru totul cu tine, să facă exact ce ai face tu, să reacționeze la fel ca tine.
Acest scenariu pare ridicol ... dar oare nu la asta ne așteptăm din partea celorlalți?
Suntem UNICI. Suntem DIFERIȚI.
Iar vestea bună este că suntem diferiți în mod predictibil.
Atunci când îți cunoști și înțelegi comportamentele, vei conștientiza în ce mod ești diferit față de cei din jur și ei față de tine.
Și atunci vei folosi diferențele dintre voi pentru a obține rezultatele pe care ți le dorești (personale sau profesionale), fără frustrări și fără stres.
“Eu mă cunosc și fac ce trebuie. Nu sunt eu de vină.”
Poate spui că tu ești ok, nu are legătură cu tine faptul că ajungeți la ceartă sau tensiuni mocnite?
Ai siguranța că celălalt trebuie să se schimbe. Știi exact ce ar trebui sa facă, cum să se comporte pentru a avea o relație bună sau pentru a lucra eficient cu tine.
Cum ieșim din acest blocaj, în care fiecare așteaptă ca celălalt să se schimbe?
Cum ar fi dacă ți-aș spune că tot ce ai de făcut este să aplici câteva tehnici simple?
Sunt tehnici care vin la pachet cu explicații concrete, cu exemple practice, ca un manual de instrucțiuni pe care ar fi trebuit să îl primim la naștere.
Te salut!
Sunt Eliade Rotariu, fondatorul programului DISC.
Sunt trainer, coach și consultant de management de peste 20 de ani.
Am lucrat cu oameni din peste 250 de organizații (EON, Beiersdorf, UAC, Orange și alții) ca să îi susțin în atingerea obiectivelor profesionale și personale.
În activitatea mea folosesc tehnici de consultanță, training și coaching care accelerează învățarea și favorizează acțiunile eficiente.
Multum in Parvo este motto-ul care mă inspiră și care se regăsește în tot ceea ce fac, fiind un adept al soluțiilor simple, ușor de implementat și practice, care să genereze rezultate extraordinare.
Ce este DISC?
Cursul online care te ajută să comunici și să relaționezi eficient, la muncă și acasă.
DISC este un program testat şi verificat, livrat în ultimii 10 ani în companii antreprenoriale din România, dar și în corporații multinaționale.
Feedbackul cursanților și transformările ulterioare percepute la nivel individual și organizațional m-au încurajat să dau și o altă formă programului.
Astfel, am sintetizat în lecții video esența din programele livrate, astfel încât să fie accesibil și ușor de înțeles și de aplicat de către oricine își dorește să-și recâștige energia, focusul și entuziasmul în relația cu cei din jur.
Programul DISC are la bază modelul comportamental DISC, care descrie modul în care percepția unei persoane poate influența tendințele sale comportamentale. Modelul identifică 4 stiluri comportamentale de bază: dominant, influent, stabil și conștiincios.
Modelul DISC a fost inițiat în 1928 și a fost dezvoltat continuu prin cercetare ştiinţifică în ultimii 30 ani.
Cele patru stiluri comportamentale se regăsesc foarte clar în exemplul de mai jos, care face referire la modul în care oamenii reacționează la o schimbare relativ plictisitoare - un birou proaspăt renovat și mobilat:
Colegul Dominant
Colegul Influent
Colegul Conștiincios
Colegul Stabil
Înțelegerea tiparelor te va ajuta să înțelegi diferențele dintre oameni și faptul aceștia interacționează cu ceilalți în modele de comportament diferite, dar de cele mai multe ori previzibile.
Astfel vei ști cum să îți adaptezi abordarea pentru a comunica mai eficient.
Structura cursului
În acest program ți se explică fiecare concept esenţial în câte un video cu o durată medie de 8 minute și primeşti informaţia esenţială, fără filosofii, cu exemple clare, ca tu să înveţi uşor.
Programul conține 17 lecții video și este construit în jurul celor 4 profile comportamentale (Dominant, Influent, Stabil și Conștiincios).
Temele principale sunt:
Fundamentele modelului DISC și tiparele comportamentale
Caracteristici comportamentale pentru cele 4 tipare
Cum influențeaza mediul fiecare tipar
Stilul de lucru și modul de luarea deciziilor
Temerile fundamentale
Comunicare și limbaj
Pași pentru dezvoltarea eficienței
Aplicații practice
Cum te ajută acest program?
În plus:
Câștigi timp si energie.
Înveți cum să asiguri potrivirea optimă între membrii echipei și roluri (omul potrivit la locul potrivit)
Managers Academy redefinește paradigma educației manageriale, oferind un traseu de învățare revoluționar și accesibil.
Nu doar că dobândești cunoștințe - le aplici instant în contextul tău profesional, echipat cu instrumente și practici direct relevante. Aici, fiecare lecție este o fereastră spre succesul tău în afaceri, susținută de accesul pe viață la materialele noastre premium și suportul continuu pentru întrebările tale de business.
Bonusuri
Webinar live, în care îţi voi răspunde personal la întrebări
(Pachetul SMART)
De aceea, în afară de consultanţa personalizată pe email, vei putea comunica cu mine într-o sesiune live, online, cu durata de 1 oră. În plus, vei avea oportunitatea să discuți și cu ceilalți cursanți, să înveți din experiența lor.
Poţi să îţi pregăteşti întrebările adunate în timp ce parcurgi programul şi eu îţi voi răspunde punctual, îţi voi oferi, dacă e cazul, informaţii suplimentare faţă de cele din curs şi te voi ajuta să îţi clarifici nelămuririle sau nesiguranţa.
Profil de Personalitate
(Pachetul SMART)
Suport și asistență
Suport tehnic în cel mai scurt timp
Garanție 100%
Achiziționează programul, începe să folosești instrumentele, punându-le în aplicare în compania ta. Dacă din orice motiv - sau fără un motiv anume - nu vei fi mulțumit, îți primești toți banii înapoi. Ai 30 de zile timp să testezi programul și te poți răzgândi oricând! Dacă tu nu ești mulțumit, nu suntem nici noi. Trimite-ne doar un email si îți vom returna integral investiția.
Ce mai aștepți? Comandă acum și ne vedem în program!
Părerea clienților
Managers Academy redefinește paradigma educației manageriale, oferind un traseu de învățare revoluționar și accesibil.
Nu doar că dobândești cunoștințe - le aplici instant în contextul tău profesional, echipat cu instrumente și practici direct relevante. Aici, fiecare lecție este o fereastră spre succesul tău în afaceri, susținută de accesul pe viață la materialele noastre premium și suportul continuu pentru întrebările tale de business.
Cum se desfășoară programul
Ai acces instantaneu la materiale. Imediat ce-ai cumpărat, primești în inbox emailul cu datele de acces în platformă.
Parcurge lecțiile și lucrează în ritmul tău, atunci când ai timp, acasă sau la birou, chiar și atunci când îți bei cafeaua de dimineață. Platforma pe care găsești lecțiile este intuitivă și ușor de navigat.
Oricând ai nelămuriri sau întrebări, trimite un email la contact@eliaderotariu.ro.
În funcție de nevoile tale, atât eu cât și echipa tehnică te vom ajuta să găsești soluția potrivită pentru tine.
Începe să aplici imediat, fă îmbunătățiri mici și vizibile, pas cu pas și pregătește-te de marile schimbări, reale și permanente!
Zonele din viața ta (profesională și personală) în care DISC poate aduce schimbări semnificative:
Leadership și Conducere
Vânzări
Managementul echipei și îmbunătățirea performanței echipelor
Gestionarea conflictelor și a animozităților
Recrutarea și retenția personalului
Crize organizaționale și schimbări
Construirea echipelor
Management de proiect
Îmbunătățirea relațiilor de cuplu, cu copiii, familia și prietenii
Managers Academy redefinește paradigma educației manageriale, oferind un traseu de învățare revoluționar și accesibil.
Nu doar că dobândești cunoștințe - le aplici instant în contextul tău profesional, echipat cu instrumente și practici direct relevante. Aici, fiecare lecție este o fereastră spre succesul tău în afaceri, susținută de accesul pe viață la materialele noastre premium și suportul continuu pentru întrebările tale de business.
Întrebări frecvente
Numai tu poţi să decizi acest lucru. De aceea este o perioadă de test de 30 de zile în care oricine poate cere banii înapoi din orice motiv. Informaţia nepusă în practică nu înseamnă mare lucru. De aceea sunt 2 diferenţe majore între un training clasic şi acest program:
1. Materialele îţi rămân şi poţi revedea informaţia oricând.
2. Fiecare video se termină cu ceva practic de făcut. În acest fel poţi pune în practică imediat orice concept.
Programul începe imediat dupa înscriere. Deoarece funcţionează în regim de licenţă (conform Termeni şi Condiţii), poţi avea acces la informaţii imediat după confirmarea plății. Vei putea accesa oricând toate materialele existente plus cele pe care le vom mai adăuga fără altă contribuţie financiară.
Nu! Ai nevoie doar de o conexiune la Internet sigură pentru a accesa cursurile şi pentru a viziona clipurile video. Toate computerele moderne ar trebui să funcţioneze bine pe platforma noastră, deşi recomandăm cel putin 1 GB de memorie / RAM. De asemenea, recomandăm utilizarea browser-elor Google Chrome (versiunea cea mai nouă) si Mozilla Firefox. Cursurile funcţionează şi pe dispozitive mobile cum ar fi un smartphone sau o tabletă.
Fiecare cursant are acces în funcţie de IP-ul calculatorului. În cazul în care se înregistrează mai multe IP-uri aplicaţia va bloca accesul în mod automat şi va anunţa cursantul în legătură cu acest lucru. Contul va fi deblocat numai dupa ce vom constata motivul mai multor IP-uri. Practic, poţi accesa programul de pe maxim 2 dispozitive. De exemplu, de la serviciu şi de acasă. Există furnizori de internet care funcţionează cu IP-uri dinamice. În acest caz vom putea modifica contul astfel încât programul să poată fi accesat.
Alte cursuri la care poți avea acces pe platforma Managers Academy
Pe platforma Managers Academy, te bucuri de acces la lecții video din diverse domenii manageriale și de afaceri, fiecare având o durată medie de 8 minute, astfel încât să le parcurgi cu ușurință și rapiditate.
Îmi asum că te voi sprijini să readuci armonia în viața ta!
Mă bucur că m-ai însoțit până aici și sper să ne revedem în interiorul programului DISC și la webinarii, alături de ceilalți campioni care au ales să acționeze pentru a-și îmbunătăți viața.
Îţi voi fi alături în călatoria ta, pentru a deveni mai împlinit și mai puternic.
Cu prietenie,


